Suntem cetăţenii Europei Unite

Sâmbătă 24 aprilie 2010, a avut loc în municipiul Piteşti, activitatea Suntem cetăţenii Europei Unite! parte a proiectului EU puzzle, finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune şi implementat de Asociaţia Iniţiative şi Proiecte pentru Tineret Imago Mundi în parteneriat cu Centrul Europe Direct Arges.

Activitatea s-a desfăşurat la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu – Centrul Europe Direct Argeş, la aceasta au participat 70 de elevi, profesori şi membri ai grupului de iniţiativă. În colaborare cu partenerii noştri de la Centrul Europe Direct Argeş, elevilor de la Şcoala cu cls. I-VIII nr. 19 municipiul Piteşti şi de la şcolile din comunele Brăduleţ, Mălureni şi Hârseşti judeţul Argeş li s-au comunicat informaţii despre Uniunea Europeană şi problemele cu care cetăţenii săi se confruntă, precum şi modalităţile prin care aceştia caută soluţii comune. Elevii au lucrat pe echipe şi au dezbătut subiecte de interes european precum politicile în domeniul mediului, agriculturii şi educaţiei, viitorul Europei, drepturile fundamentale ale tinerilor europeni. S-au comunicat concluziile la care au ajuns diferitele grupuri, s-a făcut o reevaluare a informaţiilor despre Uniunea Europeană şi a imaginii pe care elevii şi-au format-o asupra acestui subiect pe parcursul activităţilor derulate până în prezent în cadrul proiectului.

0 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like