Călătoresc, văd lumea altfel!

Mai mulţi elevi de la Şcoala cu clase I-VIII “Petre Tudose Mălureni”, din comuna Mălureni, au luat parte zilele trecute la o  deplasare tematică de două zile în cadrul activităţii “Călătoresc, văd altfel lumea!”, din cadrul proiectului “Sunt voluntar, mă implic, contez pentru comunitatea mea!”, finanţat de Comisia Europeană, prin Programul “Tineret în Acţiune”, acţiunea 1.2 “Iniţiative ale Tinerilor” şi implementat de Asociaţia Iniţiative şi Proiecte pentru Tineret Imago Mundi. Proiectul se desfăşoară în perioada decembrie 2011- iunie 2012. Pentru a trezi interesul elevilor pentru cunoaştere, s-a organizat o excursie tematică de două zile pe parcursul cărora aceştia au vizita diferite obiective culturale şi naturale pe traseul Mălureni-Sibiu-Făgăraş-Braşov-Mălureni: Centrul Istoric al Sibiului, Muzeul ASTRA, Mânăstirea Sâmbăta de Sus,Cetatea Făgăraș, Centrul Istoric al Brașovului, Cetatea Râșnov, Peștera Valea Cetății!

Excursia nu a avut doar un scop turistic, ci este parte a proiectului, pentru că elevii vor realiza materiale informative, esee, albume foto şi vor integra în activităţile derulate în continuare în cadrul proiectului informaţiile şi experienţa acumulată.[slideshow]

0 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like