Pentru noi, lucrătorii de tineret ai Asociației Imago Mundi, vara a început cu un element esențial: strategia pentru vară 2016. Ne-am propus ca în fiecare lună să avem măcar 3 activități în care să ne implicăm alături de voluntari. Acum, la finalul verii, pot spune că am fost neașteptat de eficienți. Iată și de ce!
În luna iunie, voluntari și lucrători de tineret au luat parte în data de 4 iunie la Ziua Educației Nonformale, eveniment organizat la sediul Fundației Compartir de la Drăganu. Alături de ONG-uri din județul Argeș, ne-am prezentat activitatea și proiectele aflate în desfășurare. Imagini de la întâlnire, disponibile pe pagina noastră de Facebook, în albumul dedicat!
Pe 16 iunie, în cadrul proiectului Siguranța în comunitatea mea!, finanțat de OMV Petrom, voluntari și lucrători de tineret au organizat un atelier la Liceul Tehnologic Vedea. Imagini de la activitate pot fi vizualizate în albumul de pe Facebook.
Tot în iunie am lansat și al 5-lea număr al newsletter-ului nostru, care poate fi accesat urmând acest link.
Cum voluntarii noștri au fost ocupați în luna iunie cu finalizarea anului școlar într-o notă bună, activitatea noastră a crescut semnificativ începând cu luna iulie!
Astfel, sâmbătă, 9 iulie, am desfășurat un nou atelier în cadrul proiectului „Let’s Learn Differently!”, pe tema managementului timpului, la care au luat parte atât voluntarii noștri, cât și prieteni de-ai acestora. Imagini de la atelierul care a avut loc de această dată în aer liber, disponibile aici!
Sâmbătă, 16 iulie 2016, voluntari și lucrători de tineret ai Asociației Imago Mundi au desfășurat la Căminul Cultural Stroești un atelier de abilități practice și creativitate, în cadrul proiectului „Let’s Learn Differently!”. Voluntarii, împreună cu copiii satului și cadrele didactice prezente au participat la activități de lucru manual, învățând împreună să facă origami, quilling, să tatueze cu henna, să picteze pe pietre, să facă păpuși din lână sau să folosească mașina de cusut. După atelier, tinerii au plecat împreună la Masa de pământ, cel mai înalt punct al satului Stroești, pentru o plimbare liniștită la aer curat și iarbă verde. Imagini sunt disponibile accesând următorul link!
În luna iulie a acestui an am publicat și Raportul Anual pentru anul 2015, disponibil pe issuu.com, urmând următorul link!
Tot în luna iulie, și tot la Stroești, am avut oportunitatea de a participa la a 44-a Sesiune a Societății Cultural Științifică Stroești – Argeș, ce a avut loc în data de 31 iulie. Ne-am prezentat acolo activitatea și proiectele pe care le avem în desfășurare, precum și contribuția noastră la dezvoltarea comunităților rurale. Imagini sunt disponibile în albumul nostru de pe Facebook.
Și a început și ultima lună de vară, dar și cea mai călduroasă. Încă de la începutul lunii, pe 3 august, voluntarii noștri s-au implicat într-un atelier de educație nonformală desfășurat în parteneriat cu Fundația Compartir, care a organizat o tabără de vară finanțată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș. Un montaj video cu imagini este disponibil pe canalul nostru de YouTube, dar imagini sunt disponibile și pe pagina noastră de Facebook!
Pe 13 august am lansat și scurta ediție de vară a newsletter-ului nostru, în care ne-am anunțat public programul pentru restul verii! Acesta este disponibil și aici!
Pe 14 august am desfășurat la Școala nr.19 „Matei Basarab”un atelier de educație nonformală pe tema creativității, în cadrul proiectului „Let’s Learn Differently!”. Imagini de la acest atelier sunt disponibile aici!
Câteva zile mai târziu, în data de 19 august, am desfășurat din nou, în cadrul aceluiași proiect, o nouă activitate de educație non-formală, de această dată pe tema vorbitului în public și a comunicării. Atelierul de pe 19 august a fost mai special, întrucât a fost un dublat de un atelier inițial, desfășurat în cadrul proiectului „T-Bridges!”, prin intermediul căruia invitații au dezbătut cu privire la stereotipuri despre continentul african, iar, cu ajutorul lucrătorilor de tineret care au vizitat căldurosul continent, unele dintre aceste stereotipuri au fost înlăturate. Imagini și mai multe informații sunt disponibile pe Facebook, în albumul dedicat!
În data de 26 august, voluntari și lucrători de tineret ai Asociației Imago Mundi au desfășurat la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș o primă activitate în cadrul proiectului „Youth Ambassadors”, pe tema cetățeniei active și a importanței implicării în viața comunităților. Proiectul este un rezultat al colaborării cu rețeaua internațională Volonteurope! Imagini de la această activitate sunt disponibile în albumul special de pe pagina noastră de Facebook.
Ca să marcăm sfârșitul unei veri atât de active, am redactat și un newsletter pe măsură, care poate fi vizualizat aici!
Chiar dacă vara s-a încheiat, toamna se anunță cel puțin la fel de încărcată, așa că vă așteptăm la următoarele noastre activități!