Maria Ștefania Petrescu: Social Media Manager, Voluntar, Facilitator, om de Echipă!

Povestește-ne cum ai aflat despre Imago și ce te-a făcut să vrei să faci parte din echipă.  Povestea mea alături de Imago Mundi a început în octombrie 2017. Eram la începutul clasei a X – a. O persoană foarte dragă mie era voluntar activ al asociației și mi-a sugerat să particip la selecția de voluntari ce avea să urmeze. Din cauza faptului că nu aveam încredere în mine, credeam că nu voi fi acceptată și eram destul de reticentă, dar în același timp îmi doream să fac lucruri noi, să ies din spațiul închis în care mă aflam și viața mea să nu fie definită doar de termenii “acasă “ și “liceu”. Până la urmă am acceptat. Îmi aduc aminte de parcă s-a întâmplat ieri. În ziua interviului am participat și la o activitate organizată de voluntari și coordonatori, iar energia pozitivă a oamenilor, dedicarea de care au dat dovadă și interesul voluntarilor față de sentimentele și stările celor care participau la activitate m-au făcut sa simt că acolo îmi este locul și să îmi doresc foarte tare să fac parte din acea echipă. Când a urmat interviul, nu mai aveam emoții deloc și deși am răspuns din suflet, mă gândeam că poate nu a fost suficient. Aparent, a fost!

Un proiect / o activitate de care îți aduci aminte cu mare plăcere. De ce? Toate activitățile și proiectele la care am luat parte au jucat un rol important în creșterea și dezvoltarea mea. Am cunoscut oameni minunați, am avut parte de experiențe memorabile și am învățat lucruri cât mai diverse. Cu toate acestea, proiectul meu preferat a fost Proiectul Erasmus+ “Eyes on Transyilvania”, ce a avut loc în Sighișoara în 2019. În acel proiect am fost facilitator și am avut o responsabilitate mai mare decât de obicei. A fost momentul în care am fost nevoită să pun în aplicare tot ce învățasem în ultimii 2 ani la Imago, de la organizarea unei atelier până la cererea unui feedback. A ieșit exact așa cum mi-am dorit. Am ieșit complet din zona de confort, am reușit să las emoțiile la o parte și m-am concentrat pe ceea ce aveam de făcut, iar la final, când a venit un participant și mi-a spus că a învățat ceva nou de la mine, a fost pentru prima oară în viața mea când am simțit că munca mea a dat roade.

Cum te-a schimbat experiența Imago?  Imago Mundi mi-a oferit oportunități infinite. Prin impactul puternic cu interculturalitatea, de care am avut parte prin participarea la proiecte europene în țări precum Lituania, Cehia și Polonia, am devenit o persoană ce își dorește să afle cât mai multe și se simte capabilă de orice își propune.  De altfel, Imago m-a ajutat să îmi descopăr calități pe care nici măcar nu știam că le dețin și să dezvolt anumite abilități pe care deja le aveam. Am învățat să fiu mai puțin haotică ( zic “ mai puțin “ pentru că încă sunt) și să am mai multă răbdare, atât cu mine, cât și cu lucrurile pe care le fac. Cu toate acestea, cel mai important aspect este cel al încrederii în sine. Lucru care la mine s-a schimbat considerabil de când sunt în asociație. În special anul trecut, când am fost stagiar. Am mai multă încredere în capacitățile mele și în munca mea și am realizat că orice tip de efort depus nu este degeaba și te va duce mereu undeva, de obicei fix unde te aștepți mai puțin, ceea ce este foarte bine de cele mai multe ori.

Cum ți-a folosit, mai târziu, experiența Imago pe plan personal și profesional?  Datorită Imago, mi-a intrat în reflex să fiu mai organizată, să îmi petrec timpul de cele mai multe ori într-un mod productiv. Am înlocuit “ n-o să iasă bine niciodată” cu “ încerc până  iese bine”. Am învățat cu adevărat ce înseamnă și ce presupune munca în echipă și noțunea de leadership, m-am obișnuit cu vorbitul în public și multe altele, cred că ați înțeles ideea 🙂

Cu ce te ocupi în prezent? Sunt studentă în anul I la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine București, unde studiez sârbă și rusă, fac parte dintr-o trupă de teatru din București, sunt Social Media Manager în cadrul Imago Mundi și da, mai am câteva lucruri la copt dar prefer să nu dau prea multe din casă.

De ce ai recomanda tinerilor voluntariatul? Sunt atâtea motive pentru v-aș recomanda voluntariatul încât mi-ar lua două zile să vă zic numai un sfert din motive. Nu vă recomand să vă apucați de voluntariat pentru că vă dezvoltați personal, cum probabil auziți peste tot. Vă recomand să vă apucați de voluntariat pentru că vă puteți cunoaște mai bine, puteți afla de ceea ce sunteți capabili și cât de departe puteți ajunge. Și da, această asociație este locul perfect pentru așa ceva. Cu ocazia asta, vreau sa le mulțumesc enorm celor din Imago Mundi, în special lui Constantin Dedu și Aurei Constantinescu, pentru îndrumarea constantă pe care mi-au oferit-o. Un ultim lucru pe care l-am învățat aici a fost că foarte multe aspecte din viața noastră sunt bazate pe alegerile pe care le facem, iar la mine, voluntariatul s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut vreodată.

0 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like