Am început să învățăm Diferit!

unnamedÎn zilele de 20 – 21 Ianuarie 2016 a avut  loc prima întâlnire transnațională din cadrul proiectului  Let’s Learn Differently”, un proiect coordonat de Școala nr. 19 „Matei Basarab”, mun. Pitești, având ca parteneri din România Asociația Imago Mundi, și școli și ONG-uri din Spania, Grecia și Turcia. 10 membri ai celor 5 instituții partenere s-au întâlnit la Școala Matei Basarab.

În cele două zile, membrii echipelor de proiect din cele trei  scoli și două ong-uri partenere în proiect au stabilit detaliile activităților ce se vor desfășura anul acesta, printre care un curs de formare în metode nonformale pentru profesori care se va desfășura în aprilie 2016 in Spania, organizat de ong-ul partener din Granada, Spania, Asociația Las Ninas del Tul și numeroase activități educative la nivel local în fiecare din țările partenere.

De asemenea în luna Iulie 2016, elevi si profesori din Grecia, Turcia si Romania se vor reuni în municipiul Pitești, pentru a desfășura o serie variată de activități nonformale cu scopul de a introduce ulterior în fiecare din școlile partenere, noi metode și abordări în domeniul educației, dat fiind că deseori în sistemul formal de învățământ ceea ce se oferă este diferit de ceea ce elevii au nevoie în societatea de astăzi.

0 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like