7 – 8 octombrie 2016, weekend al educației nonformale!

Vineri, 7 octombrie 2016, a avut loc, la Liceul Tehnologic – Vedea, o activitate în cadrul proiectului Siguranța în comunitatea mea! implementat de Asociația Imago Mundi în parteneriat cu OMV Petrom. Aceasta a fost dublată de o altă activitate ce a avut loc în aceeași zi la Școala Gimnazială „Dumitru Udrescu” din Săpata.

Activitățile au avut drept obiectiv informarea elevilor cu privire la măsurile de siguranță ce trebuiesc respectate în incinta, dar și în apropierea instalațiilor OMV Petrom. Elevii au fost informați și cu privire la cum trebuie să procedeze în cazul unor pericole, cum ar fi incendiile, inundațiile, sau cutremurele. Au participat cadre didactice și elevi de la Liceul Tehnologic – Vedea, Școala Gimnazială „Dumitru Udrescu” și membri ai Asociației Imago Mundi.

Sâmbătă, 8 octombrie 2016, a avut loc o nouă activitate în cadrul proiectului ”Let’s Learn Differently!”, desfășurată de Asociația Imago Mundi. Activitatea a fost una în care s-au desfășurat activități de educație nonformală cu elevi de la Școala „Matei Basarab”, cu scopul de a promova principiile educației nonformale și spiritul învățării eficiente.

Proiectul “Let’s Learn Differently” este finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, acțiunea KA2 Parteneriate Strategice, și este coordonat de Școala nr. 19 Matei Basarab din Pitești. Acesta are drept scop îmbunătățirea modalității de învățare a elevilor prin introducerea principiilor educației nonformale în sistemul educațional. Școli și ONG-uri din Turcia, Grecia și Spania, printre care și Asociația Imago Mundi sunt partenere în acest proiect.

0 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like