[vodpod id=Video.3143746&w=425&h=350&fv=]
Astăzi este 15 ianuarie şi au trecut 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Aşa că este o zi potrivită ca să vorbim despre …. creaţie şi poezie .
Proiectul Creaţia – itinerar spre cunoaştere, paşi spre viitor finanţat prin programul Tineret în Acţiune, acţiunea 1.2, şi-a continuat cursul. Între 18-23 decembrie 2009 tinerii poeţi implicaţi în proiect, elevi de gimnaziu şi de liceu din judeţul Argeş au călătorit şi au creat în cadrul activităţii Creăm – ne creăm în Bucovina de vis, acoperită de zăpadă şi gheaţă dar cu un soare rece şi totuşi prieten.
Timp de 6 zile, am călătorit prin Bucovina, pe la mânăstiri, cetăţi, case memoriale şi printre peisaje de vis, dar am călătorit şi prin sufletele noastre, am scris poezii, ne-am dezvăluit gândurile şi am respirat atmosfera unor locuri magice.
Am pus aici câteva fotografii care nu pot surprinde însă nici poezia şi nici sentimentele pe care le-am trăit cu toţii. Vom da poeziile în curând şi cu ele o parte din sufletul şi trăirile noastre, tuturor celor pasionaţi de frumos!
Numai bine!