Ce este Youthpass?!

Sâmbătă 9 iunie 2012 la Școala cu cls. I-VIII Petre Tudose Mălureni, a avut loc o întâlnire a membrilor grupului de inițiativă care implementează activitățile proiectului Sunt voluntar, mă implic, contez pentru comunitatea mea!  Cu prilejul acestei întâlniri s-a realizat prin diferite metode, o evaluare a activităților derulate de voluntari până în prezent în cadrul proiectului, ținând cont de faptul că acesta se va încheia la sfârșitul lunii iunie 2012: au avut loc discuții și analize asupra mai multor activități ce s-au desfășurat până în prezent, s-au administrat chestionare și s-au dezbătut studii de caz de către cei 20 de participanți la întâlnire, dar a avut loc și o dezbatere de… suflet asupra experiențelor trăite de voluntari și toți participanții deopotrivă. Un aspect important al acestei întâlniri a fost prezentarea certificatului european Youthpass, un instrument al Comisiei Europene, creat pentru a valida și a recunoaște implicarea tinerilor în proiecte derulate prin programul Tineret în Acțiune. Astfel toți tinerii care participă la asemenea proiecte europene au șansa de a primi din partea organizației care implementează proiectul un certificat Youthpass: în acesta sunt descrise exact activitățile la care a luat parte tânărul (ex. a coordonat tabere pentru tineri, activități de ecologizare, a susținut sesiuni de informare …)  precum și competențele pe care le-a achiziționat(fie că este vorba de competențe organizatorice, abilități lingvistice, comunicare sau alte asemenea competențe și abilități).

Acest certficat care încearcă să recunoască eforturile și realizările unor tineri, vine și în sprijinul șanselor lor de angajare și este din ce în ce mai acceptat la nivel european ca avantaj într-un CV.  Toți cei implicați în organizarea proiectului Sunt voluntar, mă implic, contez pentru comunitatea mea! vor primi un asemenea certificat Youthpass.

Pentru mai multe informații despre acest certificat, puteți accesa site-ul www.youthpass.eu ce conține informații disponibile în toate limbile Uniunii Europene!

0 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like