Augustina Ene ne povestește despre cea mai recentă experiență ERASMUS+, în Canada!

Augustina Ene este unul din participanții la mobilitatea de formare care s-a desfășurat  prin unul din proiectele în care Asociația Imago Mundi este implicată și în acest articol ne povestește experiența sa. La acest eveniment de formare au participat 20 de lucrători de tineret din asociațiile partenere în proiect:

  • Tools of Empowerment for Success (Niagara, Canada);
  • Cross Culture International Foundation (Malta) – coordonator;
  • Open Gate La Strada (Macedonia de Nord);
  • Imago Mundi (România);
  • Varna University of Management (Bulgaria).

Training-ul de formare din cadrul proiectului Erasmus+ ”Equipping You To Prevent Trafficking in Youth” a fost facilitat de oganizația gazdă, Tools of Empowerment for Success – TOES Niagara și s-a desfășurat la Universitatea Brock din St. Catharines, Ontario, Canada. La training-ul de formare au participat cinci lucrători de tineret din partea Asociației IMAGO MUNDI (România) împreună cu alți 20 de lucrători de tineret de la asociațiile partenere din proiect.

Training-ul a fost o oportunitate de învățare nonformală, de schimb de experiență pentru lucrătorii de tineret care lucrează cu tineri vulnerabili predispuși la trafic. Participanții la mobilitate au avut șansa de a învăța prin metode interactive de lucru individual și în grup și de a putea să împărtășescă cele mai bune practice, simulări, schimb de idei și experiențe de la toate organizațiile participante, făcându-se comparații între cele patru sisteme social-politice destul de diferite.

În cadrul cursului au fost discutate diferite metode de prevenție a traficului de tineri, menționându-se lupta împotriva sărăciei, educație, informarea tinerilor și rolul anumitor instituții ale statului. O intervenție prin implicarea specialiștilor din diferite domenii: lucrători de tineret, asistenți sociali, psihologi, medici, polițiști, profesori etc., care să proiecteze împreună modele pentru prevenirea traficului de tineri.

Partea a doua a cursului a făcut referire și la modalități de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane. Un model de abordare individualizat cu focusul pe siguranța victimei prin implicarea mai multor specialiști care să colaboreze până la reintegrarea socio-economică a victimelor.

Nyarayi Kapisavanhu, fondatoarea organizației TOES Niagara și Trecia McLennon, coordonatoare Comunicare Interculturală, de la departamentul de Drepturile Omului și Echitate al Universității Brok, au fost facilitatorii care ne-au însoțit pe parcursul acestui demers de învățare cu un subiect extrem de delicat – traficul de persoane. Cele două specialiste au reușit să creeze situații de învățare interactive, conducând grupul de participanți, cu multă pasiune și grijă pentru specificitatea și diversitatea fiecărei culturi, ținând cont că participanții veneau din țări destul de diferite ca mentalitate și cultură.

Experiența de învățare de la Universitatea Brock a fost dublată de experiența vizitării unor locuri unice în lume. Cascada Niagara – una dintre cele mai faimoase repere naturale ale Canadei; Skylon Tower – aflat la 160 de metri de nivelul străzii și la 236 de metri de partea de jos a căderii de apă, turnul necesita aprobarea autorităților de transport aerian din Canada și Statele Unite, datorită apropierii sale de granița internațională cu SUA; prima centrală hidroelectrică din lume (1896) în construcția căreia     s-au implicat Nicola Tesla și asociatul său, George Westinghouse și lista ar putea continua.

Pe 1 Decembrie, toată echipa din România, a vizitat orașul Toronto, cel mai mare oraș din Canada, impresionant prin arhitectura unică, cea mai mare parte fiind stil contemporan. În măreața metropolă clădirile în stil gotic și art deco se îmbinau perfect cu zgârie-norii impresionanți din centrul orașului. Una dintre cele mai impresionante clădiri ale orașului, originalul Muzeu Regal Ontario, cel mai mare muzeu din Canada, având o colecție permanentă de mai mult de 6 milioane de exponate, a fost unul dintre obiectivele vizitate. Un alt obiectiv, Acvariul Ripley, o expoziție extraordinară și impresionantă a lumii acvatice, îți creează impresia că te afli sub apă, deplasarea făcându-se printr-un tunel subacvatic de 96 de metri, cel mai lung tunel subacvatic de vizionare din America de Nord, prevăzut cu o pasarelă în mișcare. În cele 10 galerii diferite adăpostesc 16.000 de creaturi acvatice. Unul dintre cele mai locuri din Acvariul Ripley’s este Laguna Dangerous, unde se gasesc 17 rechini din trei specii diferite, 1nclusive rechinii tigri de nisip, rechinii asistenti si rechinii de nisip.

            Nu aș putea să închei fără să să-mi exprim recunoștința pentru gazdele noastre de la Tools of Empowerment for Success -TOES Niagara, Nyarayi Kapisavanhu-Forestieri, Nicole Viscek și Rrenice Bonnick,  crescute într-o cultură a toleranței și respectului pentru diversitate în toate formele ei, Canada are peste 6,7 milioane de locuitori născuți în alte țări, aceștia reprezintă 20,6% din întreaga populație a țării, au reușit să ne facă să ne simțim, acceptați și bine-veniți, să ne simțim acasă în țara lor, în comunitatea lor.

Mulțumiri tuturor celor care au făcut posibile toate experiențele unice trăite la 7.787 km de țară (distanță aeriană), cu o diferență de fus orar de 7 ore, în Regiunea Niagara, Ontario, Canada!

1 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published.

You May Also Like