4 ani de Imago Mundi! La Mulți Ani!

Sunt patru ani astăzi de la încheierea tuturor formalităților oficiale pentru apariția Asociației Imago Mundi! O lună mai târziu, la sfîrșitul lunii noiembrie 2008, avea loc prima sesiune de informare – Educație, promovare și oportunități! realizată în parteneriat de nou apăruta organizație și Școala cu cls. I-VIII Petre Tudose Mălureni.Cotescu Simona  și Costin Dedu la conducerea formalităților, primind alți 20 de coordonatori de proiecte și programe de la școlile din nordul județului Argeș!

Viața mea s-a împletit pe plan personal cu existența acestei asociații și cred că mulți dintre cei care s-au alăturat acestei idei, au rămas cu amintiri, momente și poate ceva schimbări pozitive în interiorul lor! Dacă mă gândesc la cum a apărut această asociație, trebuie să mă gândesc la școala din Mălureni, la profesorii de acolo, la un prim pas făcut la nivel local prin Programul pentru Învățământ Rural, – proiectul educațional Comunic, descopăr, îmi găsesc propriul drum! desfășurat în Mălureni în anul 2008. A fost un punct de pornire, care ne-a încurajat, pe mine și pe prietenii mei să mergem mai departe și să înființăm o asociație de tineret destinată a face proiecte pentru elevii din Mălureni. Am pornit: Ana, Costin, Ruxandra, Alex, Eugen, Romeo, Răzvan, Simona, într-o aventură care continuă de patru ani deja! De la un vot de încredere, de la convingerea că împreună putem clădi ceva, s-au clădit idei, activități, proiecte, momente de viață, bucurie, cunoaștere, dorință de schimbare.

Au fost momente de efort, altele tensionate, multe alte pline de bucurie și satisfacție de-a lungul acestor patru ani. Mulți adolescenți s-au alăturat acestei inițiative – Gabriel, Mihai, Mădălina, Ana, Elena, Clara, Loredana, Daniel…..multe nume pot fi spuse aici – ; ei  au adus entuziasm, s-au implicat și s-au identificat cu ceea ce facem – educație prin activități nonformale, prin legături interumane, prin cunoaștere și creșterea interesului pentru dezvoltare personală.

Mediu,voluntariat, creație, poezie, călătorie, Europa, Bucovina, excursie, prieteni,cunoaștere, descoperire, sunt atâtea cuvinte pe care le putem asocia cu Imago Mundi!  Cred – și probabil după ceva eforturi personale  am nevoie să cred asta – , că tot efortul nostru al voluntarilor și membrilor Imago Mundi, al tuturor celor implicați în proiectele noastre, a schimbat ceva, a adus un plus de valoare în viețile copiilor și tinerilor care au luat parte la proiectele și activitățile noastre. Pe plan personal sunt optimist și cred că această idee care a dus la apariția Imago Mundi, va continua:                                                                       

-că un transfer de dorință de cunoaștere, de interes pentru descoperirea lumii s-a făcut deja către tinerii implicați;

-că activitățile și proiectele asociației vor continua și pe viitor!

-că cei care ne-au sprijinit până acum vor continua să o facă!

-că dorința de implicare a  adolescenților și tinerilor în proiectele și inițiativele noastre va continua și pe viitor!

Mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat de-a lungul timpului, tuturor tinerilor care au luat parte la proiectele noastre, tuturor factorilor de decizie și oamenilor de presă care ne-au sprijinit, tuturor profesorilor și părinților care au luat parte la activitățile noastre!  

0 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like