Să descoperim Cape Verde prin ochii Imago Mundi!

Asociația Imago Mundi a organizat o activitate de diseminare în cadrul proiectului internațional Tbridges, finanțat de Comisia Europeană. Evenimentul a avut loc în sala de festivități a Colegiului Național „Ion C. Brătianu” sâmbătă, 20 februarie, și a reprezentat o urmare a participării lucrătorilor de tineret de la Imago Mundi la seminarul ce s-a desfășurat în Mindelo, Cape Verde între 11 și 15 ianuarie.

Datorită faptului că seminarul a avut drept temă diferitele tipuri de turism sustenabil, voluntarii și lucrătorii de tineret de la Imago Mundi și-au propus să împărtășească experiența lor în insulele Capului Verde, și să promoveze cu această ocazie această destinație turistică prea puțin cunoscută. Participanții, profesori și directori ai unor licee din Pitești au luat parte la ateliere interactive pe tema turismului sustenabil și au discutat cum pot fi aplicate principiile turismului sustenabil în promovarea țării noastre, au experimentat metode de educație nonformală, dar și gusturi și arome din Capul Verde. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Colegiului Național „Ion C. Brătianu” și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Argeș.

Proiectul Tbridges este finanțat prin acțiunea KA2 Capacity Building in the field of Youth a programului Erasmus+, și are drept scop promovarea turismului sustenabil ca posibilitate de reducere a șomajului în rândul tinerilor. Asociația Imago Mundi este partener în cadrul acestui proiect, alături de organizații din Grecia, Italia, Ghana și Cape Verde.

0 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like