Conștientizarea efectelor pandemiei asupra tinerilor – Proiectul CLAP, CERV

În perioada noiembrie 2022 – aprilie 2023, Asociația Imago Mundi a organizat o serie de activități de tip focus grup, destinate adulților implicați în procesul educațional, dar și grupuri de dezvoltare destinate elevilor, ca parte a proiectului CERV, ”ChiLdren’s rights Awareness and Participation addressing emerging needs in Covid-19 pandemic”, în care Asociația Imago Mundi este partener, alături de Ciss Ong (Italia), REPLIKA (România), ICDI (Olanda), AHEAD (Spania), și I SICALIANI (Italia). Obiectivul general al proiectului vizează creșterea conștientizării asupra drepturilor copiilor prin acțiuni care contribuie la identificarea nevoilor și la depășirea impactului pandemiei asupra acestora.

În ceea ce privește atelierele tip focus grup, acestea au fost organizate în lunile noiembrie, decembrie 2022 și ianuarie 2023, având drept participanți atât elevi, profesori, cât și consilieri psihopedagogici din structurile C.J.R.A.E. Argeș și C.J.R.A.E. Teleorman. În acest sens, elevii au avut ocazia de a discuta despre problemele pe care le-au întâmpinat în perioada pandemiei de Covid-19 în raport cu desfășurarea cursurilor, motivația pentru învățare, accesibilitatea la materialele didactice, dar și adaptarea în sine la noua situație. Pe de altă parte, profesorii și consilierii psihopedagogici au dezbătut în detaliu proporția în care nevoile elevilor dar și ale profesorilor au fost acoperite, dar și efectele post-pandemice identificate. În această etapă, toți participanții au primit o serie de chestionare de evaluare a nevoilor, așa cum au fost prevăzute în proiect.

La grupurile de dezvoltare organizate în perioada februarie – aprilie 2023 au participat elevi de la diferite licee din Municipiul Pitești, de la Liceul Teoretic Ion Mihalache Topoloveni, dar și de la Școala Gimnazială Mușătești, structura Stroești. Activitățile la care au luat parte elevi din Municipiul Pitești au fost susținute de doamna Augustina Ene (psiholog), cele de la Liceul Teoretic Ion Mihalache Topoloveni au fost susținute de doamna Valeria Iordănescu (psiholog), pe când cele de la Școala Gimnazială Mușătești, structura Stroești au fost susținute de doamna Aura Elena Constantinescu (profesor și formator) în calitate de lucrători de tineret ai Asociației Imago Mundi. În total, la ateliere au fost incluși aproximativ 100 de copii, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani. Scopul grupurilor de dezvoltare a fost dezvoltarea un proces de analiză a nevoilor folosind metode creative, dar și oferirea unui spațiu în care copiii să poată interacționa și împărtăși ceea ce simt și ceea ce au simțit în legătură cu pandemia. Printre temele abordate pe parcursul atelierelor menționăm „Gestionarea anxietății”, „Stima de sine”, „Dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare pentru adolescenți”, „Independență & Limite” precum și „Cum poți să faci din viața ta o poveste de succes?”.

Desigur, activitățile menționate fac parte din una dintre etapele proiectului, care a început în mai 2022 și care se va încheia în mai 2024.

0 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like