Teo Constantinescu și Imago Mundi! Voluntari și poveștile lor!

Povestește-ne cum ai aflat despre Imago și ce te-a făcut să vrei să faci parte din echipă.  Am auzit despre Imago Mundi în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială din comuna Mălureni, jud. Argeș unde eram elev. Coridoarele erau pline de fotografii cu foști elevi de la diferite activități, despre care nu știam mai nimic. Nu îmi aduc aminte cu ce ocazie, dar în același an a fost o activitate în școală, la care am participat și eu. Un pic mai târziu, chiar la începutul clasei a IX – a, Costin a organizat o întâlnire cu foști elevi unde ne-a povestit despre un viitor proiect al Imago, în care avea nevoie și de o echipă de voluntari. Ne-a propus să ne alăturăm echipei și am acceptat cu drag. M-a atras în primul rând ideea de a îmi ocupa timpul făcând ceva plăcut, din care am ce învăța, încercând în același timp să ajutăm puțin câte puțin comunitatea din care facem parte.  Proiectul respectiv, „Sunt voluntar, mă implic, contez pentru comunitatea mea!” a fost chiar despre asta, iar experiența din anul acela, echipa din care am făcut parte, m-au determinat să mă implic din ce în ce mai mult.

Un proiect / o activitate de care îți aduci aminte cu mare plăcere. De ce? Mi-e imposibil să aleg un singur proiect sau o singură activitate de care îmi aduc aminte cu plăcere pentru că de toate, fără excepție, îmi aduc aminte cu mare plăcere. Timp de aproape șapte ani am avut zeci de activități, am legat prietenii cu ceilalți voluntari, chiar și cu elevii și cu profesorii cu care am lucrat. Mulți dintre ei s-au și alăturat echipei, în timp, atrași de energia pe care voluntarii Imago o aduceau cu ei indiferent unde organizam activități și cine erau participanții. Cea mai frumoasă perioadă a fost cea în care am lucrat îndeaproape cu Costin și cu Mihai. Deși 3 oameni diferiți, am învățat unul de la celălalt și am contribuit, fiecare cu partea la care se pricepea mai bine, la organizarea proiectelor și activităților pe care le-am desfășurat de-a lungul timpului. Cu siguranță cele mai interesante proiecte și activități de care îmi aduc aminte sunt schimburile de tineri, desfășurate în alte țări ale Europei, și nu numai, unde se adunau 40-50 de tineri foarte diferiți, din numeroase țări. În prima zi, 40 de străini, care pe parcursul a câteva zile, învățând împreună tot felul de lucruri noi, se împrieteneau și se întristau în ziua plecării. Informațiile și experiența pe care trainerii ne ajutau să le internalizăm, non-formal, cu o mulțime de joculețe, exerciții, tehnici, le duceam și noi cu drag, acasă, în comunitățile noastre. Pe lângă toate acestea, cunoșteam oameni diferiți, cu experiențe diferite și provenind din culturi diferite, vedeam locuri noi și am legat prietenii cu oameni din alte țări, iar cu unii dintre ei m-am revăzut și țin legătura și astăzi. Am fost în astfel de schimburi și cursuri de formare în Olanda, Polonia, Grecia, Serbia, Germania, Turcia, Ghana și Cabo Verde, dar am trecut și prin alte țări și am cunoscut oameni din mult mai multe țări pe parcurs.

Cum te-a schimbat experiența Imago?  Experiența Imago m-a deschis și m-a ajutat să dobândesc încredere în mine. În timp, mi-am dat seama că toate aceste activități, mai întâi ca voluntar și apoi ca lucrător de tineret, m-au responsabilizat și m-au ajutat să mă maturizez. Îmi place să cred că, de-a lungul timpului, activitățile și proiectele în care echipa Imago i-a implicat pe tinerii din comunitățile în care am lucrat i-au ajutat pe aceștia să se dezvolte, să învețe lucruri despre lumea care ne înconjoară și despre ei, și să dobândească niște experiențe pe care altfel nu le-ar fi dobândit. Pentru mine știu sigur că așa a fost. Am învățat câte ceva de la fiecare voluntar cu care am lucrat, și aici dau și două exemple: de la Costin am învățat că trebuie să fiu perseverent, organizat și corect în munca mea, indiferent de domeniu, pentru că doar astfel pot reuși să cresc și să mă dezvolt pe cont propriu, iar de la Mihai am învățat că e important să cred în ideile pe care le am și să încerc să le pun în aplicare chiar dacă pare descurajant și nu reușești din prima.

Cum ți-a folosit, mai târziu, experiența Imago pe plan personal și profesional?  Pe plan personal, am devenit mai dezinvolt și mai deschis către cei din jurul meu. Am legat o mulțime de prietenii, am văzut lumea și am înțeles că nu suntem chiar atât de diferiți de alte popoare. Experiența cu Imago m-a făcut să cred că mă pot împlini și aici, că România e un loc mult mai bun, mai frumos și mai civilizat decât am auzit de la alți oameni, dar că depinde de fiecare dintre noi să ne implicăm și să contribuim la a face lumea din jurul nostru mai bună și mai frumoasă. Prin experiența cu Imago Mundi am învățat că fiecare acțiune, de la a lua o hârtie de pe jos și a o arunca la coș, și până la a discuta cu tineri despre non-violență, comunicare, dezvoltare personală, protejarea mediului, fiecare acțiune are un impact asupra oamenilor implicați, îi învață ceva nou și îi ajută să devină mai buni. Pe plan profesional, am învățat să lucrez în echipă, am învățat să fiu organizat, să îmi organizez mai eficient timpul, am învățat să îmi dozez efortul și am învățat ce presupune un proiect și punerea lui în aplicare. Tot prin experiența cu Imago am învățat să vorbesc în public, sau să pregătesc o prezentare și să o și susțin. Pe lângă toate acestea, sunt o mulțime de alte lucruri mai mărunte dar foarte utile, cum ar fi cum să scrii un e-mail pentru o altă organizație.

Cu ce te ocupi în prezent?  În prezent lucrez într-o companie de cercetare de piață, și țin să spun că experiența cu Imago mi-a folosit pentru a mă pregăti pentru interviul de angajare, mi-a îmbogățit semnificativ CV-ul și m-a învățat că există mereu mai mult de o perspectivă din care să privesc lucrurile, lecție ce îmi folosește în fiecare zi în activitatea mea.

De ce ai recomanda tinerilor voluntariatul? Din foarte multe motive. Îți petreci timpul liber învățând lucruri noi, care îți vor prinde bine și pe moment, dar și de-a lungul vieții. În același timp te distrezi, cunoști oameni noi cu care legi prietenii frumoase și îți îmbogățești CV-ul, și îți crești semnificativ șansele la angajare atunci când intri pe piața muncii. Mai mult decât atât, implicându-te în dezvoltarea comunității tale ajungi să te simți împlinit, știind că ceea ce faci este util pentru ceilalți și că îi ajută să se dezvolte și să devină mai buni, puțin câte puțin.

0 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like