Lets Learn Differently, 4 țări,5 organizații, împreună pentru o ’’altfel’’ de învățare!

Orice sfârșit este un nou început! În luna Octombrie 2017 vom lansa ghidul de educație nonformală Lets Learn Differently și vom continua activitățile prin care principii ale educației nonformale să fie integrate în sistemul formal de educație din țările participante.  Le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit, zecilor de profesori, lucrători de tineret, elevi, TOȚI cu sufletul tânăr și dispuși să ne ajute în îmbunătățirea actului educațional. Mai jos, câteva informații despre Lets Learn Differently: 

Proiectul „Let’s Learn Differently” este un parteneriat strategic finanțat de Agenția Națională pentru Programe Comunitate în Domeniul Educației și Formării Profesionale din România prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene.

 Implementat timp de doi ani de zile, între octombrie 2015 – septembrie 2017, proiectul și-a propus să promoveze utilizarea metodelor și principiilor educației  nonformale în sistemul de învățământ formal.

Organizațiile partenere care timp de doi ani au lucrat pentru atingerea acelorași obiective și au făcut schimb de experiențe sunt:

  • Școala Matei Basarab din Pitești,jud. Argeș, Romania, coordonatorul proiectului, ;
  • Protypo Peiramatiko Gymnasio Panepistimiou Kritis, din Rethymnon, insula Creta, Grecia, site-ul instituției AICI ;
  • Asociația Las Ninas del Tul, din Granada, Spania,pentru mai multe informații accesați pagina lor web, lasdeltul.net, dar și pe facebook;
  • Școala Haci Malike Mehmet Bileydi Anadolu Lisesi, din Antalya, Turcia,mai multe informații pe website-ul școlii ;
  • Asociația Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi, jud.Argeș, Romania, mai multe informații disponibile pe website-ul asociației, sau pe pagina de facebook.

Răspunzând unor nevoi comune, partenerii și-au propus să dezvolte prin acest proiect, competențe și abilități dar și noi abordări la nivel instituțional:

În rândul tinerilor:

  • capacitatea acestora de a comunica;
  • de a lucra în echipe;
  • de a reduce violența verbală și fizică;
  • de a încuraja exprimarea și dezvoltarea abilităților artistice ale elevilor.

În rândul cadrelor didactice:

  • abilitatea acestora de a desfășura activități nonformale conectate cu cerințele sistemului de învățământ;
  • capacitatea de a utiliza și adapta noi metode interactive în activitățile cu elevii la ore, dar și în cadrul activităților extracurriculare și extrașcolare;

La nivelul instituțiilor:

  • Creșterea capacității organizaționale de a se implica în noi proiecte și programe europene;
  • Dezvoltarea de noi abordări care să răspundă noilor provocări în domeniul educației și să crească interesul comunității și al tinerilor pentru oferta educațională a școlii.

În calitate de coordonator, Școala Matei Basarab a găzduit întâlnirile transnaționale de proiect. Un curs de formare în domeniul educației nonformale a fost organizat de Ninas del Tul în Granada, Spania, în aprilie 2016.

În martie 2017, un schimb de elevi a avut loc la Școala Gimnazială Matei Basarab, cu profesori, elevi și lucrători de tineret din toate organizațiile partenere, oferind astfel partenerilor ocazia să experimenteze și piloteze diferitele metode de educație nonformală însușite de-a lungul proiectului.

Un eveniment de formare a avut loc în mai 2017, în Rethymon,  Grecia, organizat de Protypo Peiramatiko Gymnasio Panepistimiou Kritis, care a constituit o oportunitate extraordinară pentru a schimba experiențe, metode, abordări și rezultate înregistrate în fiecare din instituțiile implicate.

Fiecare partener a efectuat activități la nivel local, care îmbinate cu participarea profesorilor și elevilor la mobilitățile din cadrul proiectului, au contribuit la atingerea obiectivelor propuse. De asemenea, partenerii și-au dezvoltat capacitatea de gestionare a proiectelor și  planifică deja modalități de continuare a proiectului. 

BeFunky Collage

Advertisements

“One Europe, one Culture”, un nou schimb internațional de tineri, noiembrie 2017

Asociația Imago Mundi în parteneriat cu asociația BRKV – Bildung, Reisen und Kultur Verein din Austria, va desfășura un schimb internațional de tineri, în Bălan, România, între 18 – 29 noiembrie 2017.

BeFunky Collage

Proiectul este coordonat de BRKV și finanțat de AN din Austria prin programul Erasmus+ și este destinat tinerilor care nu au avut încă o experiență de învățare într-un context intercultural. Sunt vizați tineri din comunități monoculturale tocmai pentru a le oferi o nouă experiență prin contactul cu tineri dintr-o cultură diferită de a lor, tocmai din dorința de a-i sprijini în valorizarea diferențelor și identificarea acelor elemente care ne unesc pe toți, indiferent de țara din Europa în care trăim!

Schimbul internațional urmărește dezvoltarea competențelor interculturale și sociale, creșterea toleranței și a respectului pentru alte culturi.

Activitatea va avea loc în municipiul Bălan, situat la poalele munților Hășmaș și străbătut de apele Oltului. Cazarea va fi asigurată de colegiul “Liviu Rebreanu” în camere duble,  fiecare cu corp sanitar propriu.

La schimb vor participa câte 24 de tineri cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani și doi lideri de tineret din Austria  și din România, cele două țări reprezentate în proiect. Urmăriți website –ul nostru și pagina de facebook a asociației pentru informații despre procesul de selecție.

Mai multe informații în în documentul InfoPack_One Europe, One Culture.

 

Info Day despre programul EU Aid Volunteers și Seminar pe tema Incluziunii Sociale, 4-5 Iulie 2017

Volonteurope, in collaboration with two of its Romanian members, Chance for Life Foundation and Imago Mundi, has the pleasure of inviting you to our two seminars on European topics on the dates of 4th and 5th of July 2017. The two seminars will both take place at the European Commission Representation in Romania, 31 Vasile Lascăr, 020492, Bucarest.
unnamed.png
Day 1
The first seminar will take place on 4th July, from 10 am to 3.30 pm, and it will address a number of relevant topics to the continuation of the European Union, and to its member states. We aim to engage young people to attend this event, either for sharing their experiences as European Volunteers, or for learning more about how these opportunities could contribute to their development, and to different European communities.

The workshops convened on 4th July will cover four interlinked topics:
Challenging Euroscepticism and fostering informed debate Solidarity and access to labour market for young people with disabilities: a comparison of Romanian andEuropean contexts Combatting stigmatisation of “migrants” and fostering intercultural dialogue and mutual understanding through European mobilities. 

Day 2
The EU Aid Volunteers Initiative Info Sessions will take place on 5th July, from 9:30 am to 13:30 pm. The Info Sessions will provide an opportunity to increase visibility of the initiative, and make contact with other organisations training on the EU Aid Volunteers initiative and the certification mechanism. Furthermore, it will allow Chance for Lifeand Imago Mundi to establish themselves in Romania as the contact points for information about the initiative – especially for interested prospective future sending organisations, as well as volunteers.

The day will be divided into two halves, with the first half concentrating on giving an overview of the initiative and the certification mechanism, followed by presentations covering the journey to and through deployment. There will opportunities to hear testimonies from volunteers and organisations who have taken part in the programme.

The second half of the Info Sessions will be dedicated to providing information on the Certification process itself. Members of the consortium who have provided Technical Assistance to organisations will be on hand to answer questions, and both Imago Mundi Foundation and Chance for Life will be able to give advice about their organisations’ experiences of engaging in the certification process. There will be practical tips for Romanian organisations on how to get involved, and how to approach their
preparation.

Please confirm your participation by emailing Chance for Life at office@chanceforlife.ro , or Imago Mundi at imagomundi.conects@gmail.com by 23rd June 2017.

Attachement: Invitation Volonteurope