Povestește-ne cum ai aflat despre Imago / cum ai intrat, ce te-a făcut să vrei să faci parte din echipă.  Pot spune că primul meu contact cu Imago a fost inconștient deoarece eram la vârsta naivității și iresponsabilității (în clasa a VIII-a). Nu-mi amintesc exact cum am ajuns să particip la una dintre activitățile pe care le organizau la vremea respectivă în școala la care învățăm, dar știu că m-au fascinat instantaneu metodele nonformale și jocurile educative în care am fost implicat și cu care nu eram obișnuit. De atunci, mi-am manifestat interesul, plăcerea și dorința de implicare la toate activitățile la care am luat parte. Am devenit voluntar imediat ce am terminat școala generală: pentru mine a fost un proces cât se poate de firesc, nu a trebuit să trec prin numeroase etape de recrutare. Voiam să contribui la acest proces perpetuu de învățare, dezvoltate și culturalizare a copiilor și tinerilor, să cunosc persoane și personalități ilustre, să dobândesc abilități de comunicare și să interacționez cu alte persoane. Din aceste motive am vrut să fac parte din echipa Imago și această experiență mi-a depășit toate așteptările.

Un proiect / o activitate de care îți aduci aminte cu mare plăcere. De ce? Îmi aduc aminte cu mare plăcere de toate activitățile (chiar și de acelea în care mă simțeam rușinat atunci când eram nevoit să vorbesc în public sau cu alte persoane). Dacă ar fi să aleg doar una, cred că aș alege-o pe aceea organizată la ;coala din comuna Poboru, jud. Olt, pe tema primului ajutor. A fost activitatea cu cei mai mulți participanți (și doar doi voluntari: eu și Mihai Bulea) la care am contribuit. Argumentul pentru care am ales această activitate îl constituie energia pozitivă și încântarea tuturor acelor copii pe care mi le-au transmis la final.

Cum te-a schimbat experiența Imago? Într-un cuvânt, complet. Am devenit mai sigur pe mine, mai încrezător în tot ce fac și ce spun, mai creativ (da, Imago îți dezvoltă și latura artistică), am reușit să depășesc anumite frici pe care le aveam, să trec peste complexele fiziceși să-mi educ acel curaj de a încerca orice experiență nouă.

Cum ți-a folosit, mai târziu, experiența Imago pe plan personal și profesional? Pe plan personal, m-a ajutat să-mi consolidez relațiile cu celelalte persoane, să profit din plin de fiecare șansă pe care o am ca să mă afirmși să-mi organizez ideile și lucrurile pe care trebuie să le fac. Pe plan profesional, m-a ajutat să cunosc persoane influente și importante în domeniul în care vreau să lucrez.

Cu ce te ocupi în prezent? În prezent sunt student în anul 2 la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

De ce ai recomanda tinerilor voluntariatul? Aș recomanda tinerilor voluntariatul, în general, și AIPT IMAGO MUNDI, în particular, din aceleași motive pentru care am vrut și eu să fac parte din această echipă minunată: sentimentele de utilitate, împăcare și stare de bine pe care le ai atunci când contribuila dezvoltarea comunității din care faci parte, relațiile de prietenie durabilă care se leagă între participanți și voluntari și multitudinea informațiilor și abilităților pe care câștigi și care se vor dovedi utile în viitor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s