7 comunități din mediul rural, 500 de participanți la activități de educație nonformală pe diferite tematici în cadrul unor proiecte educaționale sprijinite de OMV Petrom

Începând din decembrie 2017 și până în Mai 2018, Asociația Imago Mundi desfășoară două proiecte educaționale în 7 comunități rurale din  județele Argeș și Olt, ambele implementate cu sprijinul OMV Petrom. Siguranța în comunitatea mea și  ’’Voluntariat, educație nonformală și orientare în carieră pentru tineri de viitor’’ abordează tematici precum siguranța în comunități, acordarea de prim ajutor, orientare și consiliere și orientare în carieră, activitățile au creat o adevărată comunitate de profesori și elevi, care luptă pentru a schimba pas cu pas în bine, modul în care se face educație!   Ultimele activități au avut loc vineri 9 Martie 2018, la școlile partenere din județul Olt.Aproape 450 de elevi participanți la activități, 7 școli, 30 de cadre didactice, zeci de ateliere, două cursuri de formare, educație nonformală, idei și zâmbete sunt cuvinte cheie pentru călătoria pe calea educației nonformale pe parcursul derulării activităților până la acest moment:

 

 

 

 

’’Siguranța în comunitatea mea’’ este un proiect implementat de Asociația Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi finanțat de OMV Petrom, care urmărește creșterea gradului de siguranță în comunitățile Vedea, Săpata, Poiana Localui, Micești, Merișani din judetul Arges dar și în alte 2 comunități din județul Olt, Poboru și Spineni, toate aceste localități gazduind facilități OMV Petrom. Prin activitățile planificate, proiectul va contribui la conștientizarea oamenilor și îndeosebi a tinerilor din comunitățile mai sus menționate, asupra necesității respectării măsurilor de protecție și siguranță în jurul și în incinta facilităților Petrom, creșterea nivelului de siguranță personală prin reducerea violenței prin activități educaționale și măsuri preventive, cunoașterea de către tinerii implicați, a procedurilor și măsurilor ce trebuiesc adoptate în situații de urgență pentru acordarea primului ajutor în  situații precum urgențele medicale (hemoragii, hipotermii,dezastre naturale, iar aici ne referim la seisme sau inundații și situații de urgență (incendii, accidente chimice).  În cadrul proiectului Siguranța în comunitatea mea! au fost desfășurate până acum următoarele activități:

  • 9 ateliere pe tema siguranței în comunitate, prevenirii violenței și a reducerii sustragerilor de produse petroliere la care au participat 174 de participanti,  tineri si profesori în comunitățile Micești și Merișani, Săpata, Poiana Lacului, Vedea, Poboru și Spineni.
  • Curs de formare „Noțiuni de bază în primul ajutor” în care profesori din Micești, Merișani, Poaiana Lacului, Săpata, Vedea, Poboru și Spineni au învățat cum să acorde primul ajutor în cazul unor urgențe specifiec. Prin exemplificarea cu ajutorul unui manechin, truse de prim ajutor, un defibrilator dar și alte materiale, cursanții au exersat acordarea primului ajutor într-un mod corect și eficient. La finalul training-ului, fiecare participant a suținut un test prin care și-a verificat abilitățile și informațiile dobândite după cele 2 zile.  Au participat 28 de cadre didactice din comunele menționate mai sus. Cursul a fost desfășurat cu sprijinul Crucea Roșie România, filiala sector 1 București.

Voluntariat, educație nonformală și orientare în carieră pentru tineri de viitor’’ este un proiect implementat de Asociația Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi finanțat de OMV Petrom, care are ca scop orientarea în carieră și dezvoltarea abilităților de viață în rândul tinerilor din comunitățile Săpata, Poiana Localui, Micești, Merișani, judetul Argeș,  dar și în alte 2 comunități din județul Olt, Poboru și Spineni, toate aceste localități gazduind facilități OMV Petrom. Activitățile planificate vor avea rolul de a contribui la conștientizarea oamenilor și îndeosebi a tinerilor din comunitățile mai sus menționate asupra necesității unei încadrări cât mai corecte pe piața muncii ținând cont de abilitățile și calitățile fiecaruia. Se va facilita pentru tineri alegerea unei cariere potrivite prin scrierea unui C.V. corect care să pună în evidență calitățile individului și gestionarea cât mai eficientă a unui interviu. Proiectul mai urmărește susținerea tinerilor pentru implicarea lor în viața comunității, în principal prin acțiuni de voluntariat pe diferite tematici accesibile precum managementul deseurilor dar și protejarea mediului. In același timp atragem atenția asupra unui element important din viața fiecarui tânăr și anume formarea și adoptarea unui stil de viață sănătos.

În cadrul proiectului Voluntariat, educație nonformală și orientare în carieră pentru tineri de viitor! au fost desfășurate până acum următoarele activități:

  • 7 ateliere pe temele: stil de viață sănătos, protecția mediului și orientare și consiliere în carieră, la care au luat parte in total 192 de participanți, elevi și profesori din cele 7 comunități.
  • Cursul de formare „Orientare și consiliere în carieră!” Cursul a avut drept obiectiv consilierea tinerilor și îndrumare acestora pentr a-și alege o carieră potrivită. Atât elevii cât și profesorii au deprins modalități de a alege ceea ce este benefic pentru cariera fiecaruia. Au participat 35 de elevi profesori si voluntari din comunitățile Merișani, Micești și Vedea.

Astfel la zecile de ateliere din cadrul celor două proiecte sprijinite de OMV Petrom, precum și la cursurile de formare desfășurate în ultimele luni, au participat la activități aproape 500 de elevi și profesori din comunitățile rurale partenere. Activitățil continuă până în mai 2018, schimbările vor continua pas cu pas și sperăm an de an!

Advertisements

About Costin
Vi veri universum vivus vici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: