Responsible Together @ Iulia Zamfirescu!

Toamna aceasta a marcat, ceea ce noi suntem convinși că va fi o colaborare de succes și pe viitor, între Asociația Imago Mundi și Liceul Iulia Zamfirescu alături de alte instituții și oameni deosebiți. Asociația Imago Mundi are deja câțiva ani de tradiție în implicarea tinerilor argeșeni în proiecte educaționale finanțate și implementate prin programul Erasmus+.

Toamna aceasta, 24 de tineri de la liceele Iulia Zamfirescu si Liceul Tehnologic Dacia au participat la schimbul de tineri Responsible Together, 6 – 17 noiembrie 2017, Bălan, Harghita, coordonat de Asociația  Youth for Youth din Cehia. Clubul Copiilor Mioveni a fost alături de cele două licee, partener al Asociației Imago Mundi în implementarea acestui schimb de tineri și în desfășurarea unor activități de pregătire și diseminare a acestei experiențe de învățare.

Miercuri 13 Decembrie 2017, în prezența d-nului director și a mai multor cadre didactice, d-na profesor Valentina Badea a susținut alături de copiii minunați ai Liceului Iulia Zamfirescu ce au participat la proiectul Responsible Together, o activitate de diseminare. În cadrul acesteia, o audiență numeroasă formată din elevi și cadre didactice au aflat despre experiența trăită de cei 12 elevi ai liceului, pe parcursul celor 10 zile ale proiectului, au aflat despre impactul intercultural al experienței și utilitatea proiectului în dezvoltarea competențelor de limba engleză.

O dezbatere a avut loc asupra importanței colectării selective a deșeurilor, a necesității păstrării unui mediu curat și a faptului că noi toți suntem responsabili de protejarea mediului înconjurător. Liceul Iulia Zamfirescu este una din instituțiile responsabile în această direcție, dat fiind că instituția are un sistem de colectare selectivă a deșeurilor și că elevii învață astfel reguli pe care să le aplice și în afara instituției de învățământ.

Parteneriatul între Asociația Imago Mundi și instituția de învățământ va continua, ca și activitățile de educație ecologică pe care cadrele didactice de la Iulia Zamfirescu intenționează să le continue și dezvolte.

Advertisements

About Costin
Vi veri universum vivus vici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: