Lets Learn Differently, 4 țări,5 organizații, împreună pentru o ’’altfel’’ de învățare!

Orice sfârșit este un nou început! În luna Octombrie 2017 vom lansa ghidul de educație nonformală Lets Learn Differently și vom continua activitățile prin care principii ale educației nonformale să fie integrate în sistemul formal de educație din țările participante.  Le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit, zecilor de profesori, lucrători de tineret, elevi, TOȚI cu sufletul tânăr și dispuși să ne ajute în îmbunătățirea actului educațional. Mai jos, câteva informații despre Lets Learn Differently: 

Proiectul „Let’s Learn Differently” este un parteneriat strategic finanțat de Agenția Națională pentru Programe Comunitate în Domeniul Educației și Formării Profesionale din România prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene.

 Implementat timp de doi ani de zile, între octombrie 2015 – septembrie 2017, proiectul și-a propus să promoveze utilizarea metodelor și principiilor educației  nonformale în sistemul de învățământ formal.

Organizațiile partenere care timp de doi ani au lucrat pentru atingerea acelorași obiective și au făcut schimb de experiențe sunt:

  • Școala Matei Basarab din Pitești,jud. Argeș, Romania, coordonatorul proiectului, ;
  • Protypo Peiramatiko Gymnasio Panepistimiou Kritis, din Rethymnon, insula Creta, Grecia, site-ul instituției AICI ;
  • Asociația Las Ninas del Tul, din Granada, Spania,pentru mai multe informații accesați pagina lor web, lasdeltul.net, dar și pe facebook;
  • Școala Haci Malike Mehmet Bileydi Anadolu Lisesi, din Antalya, Turcia,mai multe informații pe website-ul școlii ;
  • Asociația Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi, jud.Argeș, Romania, mai multe informații disponibile pe website-ul asociației, sau pe pagina de facebook.

Răspunzând unor nevoi comune, partenerii și-au propus să dezvolte prin acest proiect, competențe și abilități dar și noi abordări la nivel instituțional:

În rândul tinerilor:

  • capacitatea acestora de a comunica;
  • de a lucra în echipe;
  • de a reduce violența verbală și fizică;
  • de a încuraja exprimarea și dezvoltarea abilităților artistice ale elevilor.

În rândul cadrelor didactice:

  • abilitatea acestora de a desfășura activități nonformale conectate cu cerințele sistemului de învățământ;
  • capacitatea de a utiliza și adapta noi metode interactive în activitățile cu elevii la ore, dar și în cadrul activităților extracurriculare și extrașcolare;

La nivelul instituțiilor:

  • Creșterea capacității organizaționale de a se implica în noi proiecte și programe europene;
  • Dezvoltarea de noi abordări care să răspundă noilor provocări în domeniul educației și să crească interesul comunității și al tinerilor pentru oferta educațională a școlii.

În calitate de coordonator, Școala Matei Basarab a găzduit întâlnirile transnaționale de proiect. Un curs de formare în domeniul educației nonformale a fost organizat de Ninas del Tul în Granada, Spania, în aprilie 2016.

În martie 2017, un schimb de elevi a avut loc la Școala Gimnazială Matei Basarab, cu profesori, elevi și lucrători de tineret din toate organizațiile partenere, oferind astfel partenerilor ocazia să experimenteze și piloteze diferitele metode de educație nonformală însușite de-a lungul proiectului.

Un eveniment de formare a avut loc în mai 2017, în Rethymon,  Grecia, organizat de Protypo Peiramatiko Gymnasio Panepistimiou Kritis, care a constituit o oportunitate extraordinară pentru a schimba experiențe, metode, abordări și rezultate înregistrate în fiecare din instituțiile implicate.

Fiecare partener a efectuat activități la nivel local, care îmbinate cu participarea profesorilor și elevilor la mobilitățile din cadrul proiectului, au contribuit la atingerea obiectivelor propuse. De asemenea, partenerii și-au dezvoltat capacitatea de gestionare a proiectelor și  planifică deja modalități de continuare a proiectului. 

BeFunky Collage

Advertisements

About Costin
Vi veri universum vivus vici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: