Volonteurope: Youth Ambassadors

Volonteurope este o rețea internațională ce promovează voluntariatul, cetățenia activă și justiția socială în Europa și în afara ei. Volonteurope lucrează la toate nivelele, de la local la internațional, în domeniul public, privat, și în sectoarele terțe. Rețeaua facilitează schimburile, colaborarea rapidă, efectuarea și susținerea de cercetări. Volonteurope la momentul actual are 57 de organizații din mai mult de 20 de țări din Europa. Lucrul în cadrul Volonteurope este ghidat de o viziune a binelui comun unde oamenii lucrează împreună pentru un viitor de care beneficiază toată lumea.

Asociația Imago Mundi este parte a acestei rețele, președintele asociației, Constantin Dedu, aflându-se în conducerea Volonteurope.

Youth Ambassadors este o inițiativă a Volonteurope ce are drept scop promovarea cetățeniei active în rândul tinerilor. Campania organizată  în parteneriat cu Asociația Imago Mundi și cu asociația Chance for Life din România, dar și cu organizații din Franța, Marea Britanie, Spania, Germania și Italia, își propune să susțină și să dezvolte capacitatea tinerilor de a-și asuma angajamente politice și de a-și dezvolta cetățenia activă.

Prima întâlnire va avea loc la Sevilla, 25 – 27 octombrie 2015, la care vor participa tinerii ambasadori ai Uniunii Europene din Germania, Franța, Spania, Marea Britanie și România. 2 voluntari ai Asociației Imago Mundi au fost selectați și vor lua parte la această întâlnire, Popescu Oriana și Constantinescu Antonia, alături de Constantin Dedu. Aceștia vor lua parte și la Adunarea Generală a Volonteurope, 28 – 30 octombrie 2015, la care iau parte reprezentanții celor 57 de organizații membre ale rețelei.

Advertisements

About Teo Constantinescu
"You must be the change you wish to see in the world." - Mahatma Gandhi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: