Voluntari pentru mediu!

În perioada 26 august-1 septembrie 2013, la Brașov s-a desfășurat cursul de formare ,,Voluntari de mediu”, susținut de organizația națională Cercetașii României, filiala ,,Virgil Onițiu”. La curs au luat parte 60 de tineri, dintre care și 4 voluntari ai  Asociației Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi: Ana Gabriel-Laurențiu, Anghel Cristina Ioana, Pirineci Laura și Gheorghe Andrada.

Formatorii au îmbinat cursurile teoretice de învățare cu metodele practice, reușind să dea un aspect dinamic întregului proiect. Activitățile teoretice se desfășurau dimineața între orele  9:30 și 12:30, cuprinzând informații generale despre mediu si problemele ridicate de poluarea excesivă, sfaturi cu privire la supraviețuirea în natură  și tehnici de prim-ajutor. În cea de-a doua jumătate a zilei voluntarii erau duși chiar în mijlocul naturii pentru a pune în practică informațiile teoretice acumulate. Astfel că a doua zi s-a organizat o expediție pe traseul montan din Tâmpa, pe parcursul căruia temerarii aveau sarcina de a fotografia și recunoaște căt mai multe specii de plante, animale și păsări.

Pe 28 august, organizatorii au venit cu o idee inedită, dându-le posibilitatea participanților de a se organiza în grupuri mici și de a vizita căte o stațiune din apropierea Brașovului. În urma acestor vizite, fiecare grupă trebuia să colecteze și să prezinte informații cu privire la aspectele pozitive și negative generate de intervenția omului în aceea regiune.laura

Pentru finalul activităților, participanții au fost duși într-un loc de o frumusețe naturală deosebită, “Pietrele lui Solomon“, o  arie naturală care se remarcă nu numai prin sălbăticia peisajului și masivitatea versanților care parcă întind orizontul sub greutatea lor, ci și prin îmbinarea armoniosă de culori; aici verdele intens al brazilor se topea în violetul clopoțeilor de munte!  Un loc potrivit ales de formatori pentru a exemplifica câteva metode de cățărare pe versanți și tehnicile esențiale de prim-ajutor.

La final, participanții au aplaudat această inițiativă îndrăzneață a Cercetașilor, menționând că nu le-a venit să creadă cât de ușr au sărit, în aceste zile, de pe vârful Tâmpa pănă în mijlocul Pietrelor lui Solomon.

DSC_0515

Advertisements

About Costin
Vi veri universum vivus vici

Comments are closed.

%d bloggers like this: