Curs de Managementul Voluntarilor în context TiA! 13-15 August 2013

Între 13-15 august 2013, la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Piteşti, a avut loc un curs de Managementul voluntarilor în contextul programului  Tineret în Acțiune . Au luat parte 20 de persoane printre care şi 4 dintre voluntarii noştrii: Costin Dedu, Ana Gabriel, Anghel Cristina şi Pirneci Laura. Cursul a fost ţinut într-o atmosferă prietenoasă şi interactivă de către formatorii Andreea Floroiu şi Luciana Bold-Popescu. Am avut multe icebreakere si energizere pentru a ne cunoaşte între noi şi pentru a alunga amorţeala celor şapte ore de curs ce s-au desfășurat zilnic.

Au fost trei mari subiecte dezbătute: tipuri şi carcateristici ale voluntarilor, recrutarea şi iniţiere voluntarilor, rolul coordonatorului de voluntari. De asemenea am discutat şi despre Legea voluntariatului (nr.195/2001), România fiind una dintre puţinele ţări europene care au o astfel de lege.

Cursul s-a desfăşurat pe o perioadă de trei zile pe parcursul cărora am învăţat cum să recrutăm voluntarii , am învăţat că trebuie să îi instruim pentru a desfășura diferite activități în cadrul organizației, modalităţi prin care ţinem voluntarii motivaţi , dar şi cum să îi evaluăm corect şi să le recunoaştem meritele!  Cei doi formatori din cadrul rețelei de formatori a programului Tineret în Acțiune, au atins fiecare punct esenţial al managementului voluntarilor şi s-au folosit de cât mai multe metode , atât teoretice , cât şi practice  pentru ca noi să putem înţelege şi să transmitem mai departe informaţiile .Cursul a fost un adevărat succes  şi sperăm că nu a fost ultimul de acest gen care se va desfășura în municipiul Pitești .Mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă desfăşurarea acestui curs în municipiul Pitești, formatorii Andreea Floroiu şi Luciana Bold-Popescu,de la care am învățat enorm, dar şi Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Piteşti, instituție fără de care acest curs nu s-ar fi putut desfășura în maniera atât de elegantă și profesională în care a avut loc!

This slideshow requires JavaScript.

Autori: Anghel Cristina, Pirneci Laura

Advertisements

About Costin
Vi veri universum vivus vici

Comments are closed.

%d bloggers like this: